Figurine zoomorfe sunt cunoscute din aşezarea de la Livezile-” Baia” şi de la Zlatna-” Colţul lui Blaj” sau din aşezările grupului cultural Şoimuş, de unde o piesă fragmentară din lut poate fi interpretată ca reprezentând partea superioară a unui idol zoomorfic. În ceea ce priveşte speciile reprezentate se poate remarca o preponderenţă a cornutelor mari şi mici, fiind vorba atât despre animale domestice (ovi- caprine, bovine), cât şi sălbatice (cervidee). Plastica de lut animalieră este cunoscută pe teritoriul României din perioada neolitică, ea aflându-se însă în netă inferioritate faţă de mult mai numeroasele reprezentări antropomorfe, asociate în mod clar cultului fecundităţii. Perioada de tranziţie va aduce cu sine o scădere spectaculoasă a practicii în lut ca o consecinţă directă a modificărilor survenite în viaţa spirituală a comunităţilor în spaţiul carpato- balcanic, aflate în plin proces de modificare a strategiilor de exploatare a resurselor naturale. Mobilitatea sporită a grupurilor umane, accentul tot mai mare pus pe creşterea animalelor dar şi o nouă ierarhizare în sânul societăţii sunt tot elemente care contribue la decăderea cultelor chtoniene şi implicit a rolului jucat de Marea Zeiţă sau Zeiţa Mamă. Un număr apreciabil de figurine zoomorfe este cunoscut în aria culturii Schneckenberg, ele fiind asemănătoare şi din punct de vedere stilistic cu reprezentările decoperite la Livezile. De la Sghişoara- Wietenberg, din cercetările mai vechi, provin trei fragmente reprezentând capul unor păsări, două dintre ele decorate, realizate într-o manieră naturalistă. Cât priveşte restul teritoriului României sau zonele învecinate s-ar părea că plastica zoomorfă este foarte rară sau chiar lipseşte cu desăvârşire din majoritatea culturilor ori grupurilor cunoscute. O excepţie notabilă o reprezintă cultura Hatvan, în aşezările căreia s-au descoperit mai multe reprezentări animaliere. Referitor la posibilele semnificaţii ale statuetelor zoomorfe, acestea nu reprezentau zeităţi care să constituie obiect al ”adoraţiei” ci erau folosite cel mai probabil în cadrul unor practici magico-rituale menite a asigura reproducerea turmelor şi protejarea lor de forţele malefice care aduceau molime. Prezenţa practicii animaliere în diverse zone ale aşezării şi în complexe de locuit poate fi un indiciu al faptului că ritualurile respective, indiferent de faptul că erau sau nu oficiate de persoane iniţiate, aveau o localizare domestică. La Derşida au fost găsite patru fragmente de cărucioare miniaturale şi şase rotiţe: - fragment de cărucior de formă rectangulară. Din el s-a păstrat un colţ cu pereţi înalţi, uşor arcuiţi şi înclinaţi spre exterior. Lăcaşul osiei nu perforează fundul ei, ci este realizat printr-o urechiuşă care s-a rupt din vechime. Marginea superioară a peretelui lung este ornamentată în interior şi exterior cu triunghiuri haşurate. Pereţii sunt decoraţi cu benzi umplute cu linii incizate orizontal şi paralel. Peretele scurt are marginile neornamentate; -fragment de cărucior de formă rectangulară. Este un colţ cu pereţii înalţi şi drepţi. Din colţul inferior pornea un inel îngroşat prin care se introducea osia. Lăcaşul a atins parţial fundul căruciorului. Bordurile laterale şi inferioare au fost decorate cu câte o bandă îngustă formată din linii incizate paralel. Pe peretele lung s-au aplicat haşuri largi şi neregulate, iar pe cel scurt o linie în zigzag din care pornesc în jos linii trase neregulat; -fragment de cărucior rectangular din care s-a păstrat o parte cu pereţi înalţi şi drepţi. Colţul bombat este uşor supraînălţat faţă de nivelul pereţilor. Această parte este decorată cu mici incizii iar marginea inferioară cu o bandă pe care sunt trei linii oblice dispuse în unghiuri succesive. Inelul de prindere a osiei se profila faţă de fund. El s-a rupt din vechime dar se observă locul cepului care îl lega de fund; - fragment de cărucior rectangular cu pereţii şi colţurile drepte. Lăcaşul osiei a perforat în întregime partea inferioară a căruciorului. Unul din pereţi s-a desfoliat aşa că nu se cunoaşte ornamentul. Celălalt perete este ornamentat cu benzi formate din triunghiuri haşurate, alternate cu benzi de linii în zigzag. Ornamentele roţilor urmăresc să marcheze simbolic spiţele fie prin linii incizate, fie prin impresiuni punctate. Rotiţele de cărucioare de cult fac parte din categoria pieselor cu corpul plin neornamentate, cu butucul proeminent, prevăzut cu o perforaţie centrală, transversală. Cele mai timpurii piese apar în eneolitic şi în perioada de tranziţie, pentru ca în epoca bronzului să devină comune mai multor arii centrale. În bronzul timpuriu rotiţe de cărucioare au fost descoperite în mai multe aşezări aparţinând culturilor Vucědol-Zok, Glina, Schneckenberg, Nir şi grupul Jigodin.La Ţebea au fost descoperite două exemplare dintre care unul fragmentar. Piesele prezintă pe feţele laterale nervuri dispuse diametral opus, cu scopul dublu, decorativ şi de întărire a rezistenţei piesei. Din aria culturii Schneckenberg este cunoscut carul miniatural de la Cuciulata. Din nord-vestul Transilvaniei provine un car de lut fragmentar, descoperit la Sanislău şi atribuit fazei târzii a culturii Nir. În timpul cercetările de la Sighişoara-Wietenberg au fost descoperite mai multe altare fragmentare precum şi picioare ale acestora confecţionate dintr-un lut de bună calitate şi executate îngrijit. Ele au platforma plană, de formă rectangulară, marginile îngroşate sub forma unei borduri, iar la unele colţuri prelungiri care sugereză existenţa unor mânere. Altarele portabile constituie apariţii relativ rare în epoca bronzului. Se consideră că ele erau folosite în practicile rituale legate de venerarea focului. La Derşida s-au descoperit nu număr mare de fragmente de altare portative. Dintre acestea nu au putut fi reîntregite decât câteva piese. Cele mai numeroase sunt altăraşele cu picioare mici, cu marginile lăţite de forma unor arcade şi având” platformele” mai joase şi dispuse oarecum oblic faţă de borduri. Marginile-arcade sunt întotdeauna decorate cu spirale încârligate, spirale succesive, sau cu benzi înguste haşurate şi linii în zigzag. La unele din aceste altăraşe platformele plate au o bordură. O platformă este decorată pe margini cu triunghiuri formate din linii paralele. Credinţele ce aveau ca divinitate principală soarele se documentează arheologic nu numai prin adaptarea şi practicarea ritului funerar al incineraţiei. Vetrele de cult având în cele mai dese cazuri o formă circulară sau ornamente constând din cercuri şi spirale reprezintă o altă modalitate de identificare a cultului solar. O asemenea vatră, care prin aspectul său şi obiectele ce s-au găsit depuse în acel loc se evidenţiază în mod deosebit, a fost descoperită la Corneşti. La circa 80 cm adâncime pe vatra de ofrandă erau clădite 23 de vase rituale realizate din pastă fină şi care în cea mai mare parte s-au păstrat întregi. Vetre rituale s-au descoperit şi în aşezarea de la Sighişoara-Wietenberg una dintre ele fiind bogat ornamentată şi reletiv bine conservată, nederanjată de locuirile ulterioare, amenajată pe solul viu. Ornamentul, complex, constă din mai mai multe cercuri concentrice. Zona centrală cruţată este delimitată de un decor constituit dintr-o bandă în zigzag realizată prin ştampilare. Topoare miniaturale sunt cunoscute în aria Schneckenberg, Glina sau în grupul Jigodin. Considerate obiecte cu caracter votiv topoarele miniaturale se leagă de vasta şi complexa simbolistică religioasă a securii, prezentă în numeroase arii culturale şi civilizaţii preistorice sau antice. Viteza şi eficacitatea loviturii, asociată cu scântei la ciocnirea de un corp mai dur, constituie probabil câteva dintre motivele pentru care securea este asociată, în culturile primitive, cu fulgerul şi deci, cu cerul şi ploaia. Sursa: Andriţoiu I., Rustoiu A., Sighişoara-Wietenberg.Descoperirile preistorice şi aşezarea dacică S. A. Tokarev, Religia în istoria popoarelor lumii SEO
Posted by R2blog. R2blog auto post for blogspot. Download at http://R2blogger.blogspot.com
.jpg)
