Această bucată de metal a stârnit multe controverse și ca atare a intrat deja sub aripa istoriei secrete a pământului. Nu mai există, sau cel puțin așa se spune. Ca să nu se mai reia cercetările, se invocă motivul că a fost pierdut sau rătăcit prin uriașele depozitele ale Muzeului Salzburg. ”Cubul Salzburg” (The Salzburg Cube) a fost descoperit în 1885 ani d. Hr., de către un muncitor pe nume Reidl, care lucra la o turnătorie din Schondorf, Vöcklabruck (Austria).
El a rupt un bulgăre de cărbune de culoare brună, extras din mina Wolfsegg. Printre zecile de fragmente rezultate, muncitorul a găsit un cub neobișnuit de metal, încorporat parțial într-un fragment de cărbune. Uimit, Reidl și-a anunțat colegii de muncă de faptul că a descoperit o comoară. Colegii l-au sfătuit să anunțe conducerea turnătoriei. Șeful lor, fiul lui Isidor Braun, fondatorul minei, a luat artefactul și l-a predat Muzeului Heimathaus, din Vöcklabruck. După o sumară analiză, în 1886, inginerul minier Adolf Gurlt (profesor de geologie la Universitatea din Bonn) a sugerat că este vorba despre un banal meteorit. În perioada 1950 - 1958 obiectul a fost expus la ”Landesmuseum Oberosterreichisches” din Linz. A urmat o perioadă de analize, 1966-1967, când obiectul a fost supus unor teste în laboratorul muzeului Naturhistorisches, din Viena. Specialiștii au declarat că nu putea fi vorba despre un meteorit. Folosind un fascicul de electroni, cercetătorii nu a găsit nici o urmă de crom sau cobalt. Datorită conținutului său de magneziu scăzut, dr. Gero Kurat (născut 1938) și dr. Rudolf Grill (1910-1987) cercetători în cadrul ”Bundesanstalt Geologische”, din Viena, au crezut că ar putea fi fontă.
O investigație suplimentară a lui Hubert Mattlianer, în 1973, a concluzionat că este vorba despre un obiect misterios, rezultat al unui foarte înalt nivel tehnic de fabricare, cu un procent slab de staniu, obținut prin asa-zisa tehnică ”à cire perdue”, ce demonstrează apogeul unei misterioase tehnici metalurgice antice. O descoperire impresionantă.
El a rupt un bulgăre de cărbune de culoare brună, extras din mina Wolfsegg. Printre zecile de fragmente rezultate, muncitorul a găsit un cub neobișnuit de metal, încorporat parțial într-un fragment de cărbune. Uimit, Reidl și-a anunțat colegii de muncă de faptul că a descoperit o comoară. Colegii l-au sfătuit să anunțe conducerea turnătoriei. Șeful lor, fiul lui Isidor Braun, fondatorul minei, a luat artefactul și l-a predat Muzeului Heimathaus, din Vöcklabruck. După o sumară analiză, în 1886, inginerul minier Adolf Gurlt (profesor de geologie la Universitatea din Bonn) a sugerat că este vorba despre un banal meteorit. În perioada 1950 - 1958 obiectul a fost expus la ”Landesmuseum Oberosterreichisches” din Linz. A urmat o perioadă de analize, 1966-1967, când obiectul a fost supus unor teste în laboratorul muzeului Naturhistorisches, din Viena. Specialiștii au declarat că nu putea fi vorba despre un meteorit. Folosind un fascicul de electroni, cercetătorii nu a găsit nici o urmă de crom sau cobalt. Datorită conținutului său de magneziu scăzut, dr. Gero Kurat (născut 1938) și dr. Rudolf Grill (1910-1987) cercetători în cadrul ”Bundesanstalt Geologische”, din Viena, au crezut că ar putea fi fontă.
O investigație suplimentară a lui Hubert Mattlianer, în 1973, a concluzionat că este vorba despre un obiect misterios, rezultat al unui foarte înalt nivel tehnic de fabricare, cu un procent slab de staniu, obținut prin asa-zisa tehnică ”à cire perdue”, ce demonstrează apogeul unei misterioase tehnici metalurgice antice. O descoperire impresionantă.
Procedeul ”à cire perdue”, mai puțin uzitat în astăzi, constă în următoarele: meșterul confecționa din ceară modelele exacte ale părților componente, pe care le scufunda apoi, în chip repetat, într-o soluție de argilă, astfel că pe modele se depunea treptat o crustă ce urma să constituie forma negativă. Prin ardere ceara se topea (de aici și numele procedeului) iar forma se întărea devenind aptă pentru utilizare. Piesele astfel turnate se caracterizează printr-o deosebită finețe în redarea formei și a ornamentului, și constituie unicate, deoarece un tipar nu putea fi folosit decât o singură dată.
S-a stabilit că misteriosul cub provenea dintr-un depozit de cărbune din Salzburg, vechi de aproximativ 60 de milioane de ani. Cine a avut nevoie de un asemenea cub în vremea aceea?
Iată o descriere a obiectului: ”Are forma unui cub, cu două fețe ușor rotunjite. Laturile sale sunt aproximativ plate, cele două fețe (opuse) sunt convexe. Măsoară 67 x 67 x 47mm și cântărește 785 de grame. Este înconjurat de o incizie foarte adâncă. Are în compoziție fier, nichel și carbon. Nu conține sulf ceea ce a demonstrează că nu e pirită. Obiectul nu e de proveniență naturală, testele au confirmat că este de proveniență artificială. Marginile acelea speciale, drepte demonstrează că este vorba despre o piesă, un instrument sofisticat de mașină, sau care a făcut parte dintr-un instrument mult mai mare”. Descoperirea nu a creat senzație. Articole despre acest cub au apărut în revista britanică științifică ”Nature”, în noiembrie, 1886, și în ”L'Astronomie”, Paris, în 1887. Cubul a luat drumul către Muzeul Salzburg. În 2010, o jurnalistă rusă pe nume G. Ostroumov a decis să investigheze povestea cubului. Oficialii muzeului din Salzburg au spus că a fost pierdut, probabil, cândva înainte de al doilea război mondial. Fișierul de inventariere din perioada în care a fost găsit cubul, de asemenea, lipsește.
Ostroumov a publicat un articol spunând totul a fost o farsă. Internauții cred că a fost un meteorit, un fragment vechi dintr-o navă spațială extraterestră sau o firimitură dintr-un satelit artificial care a survolat planeta acum 60 000 de milioane de ani. Posibil să fi fost pierdut de către o civilizație antică umană. Alte persoane cred că a aparținut unei civilizații terestre anterioare, care ajunseseră la un nivel extrem tehnologic, dar care a fost distrusă de un dezastru natural. Unii au postulat că ar fi putut fi un ”colector de date” plantat de către extratereștrii. Dacă ar fi așa, ar putea fi stocate milioane de înregistrări ale evenimentelor de pe pământ, și, probabil, - spun cei care cred această teorie - inteligența care a plantat un asemenea cub, l-a și preluat din Muzeul Salzburg. Poate că jurnalista rusă a fost doar o acoperire, și e posibil ca obiectul misterios să fie acum în mâinile unui individ privat sau unei organizație secrete.
Iată o descriere a obiectului: ”Are forma unui cub, cu două fețe ușor rotunjite. Laturile sale sunt aproximativ plate, cele două fețe (opuse) sunt convexe. Măsoară 67 x 67 x 47mm și cântărește 785 de grame. Este înconjurat de o incizie foarte adâncă. Are în compoziție fier, nichel și carbon. Nu conține sulf ceea ce a demonstrează că nu e pirită. Obiectul nu e de proveniență naturală, testele au confirmat că este de proveniență artificială. Marginile acelea speciale, drepte demonstrează că este vorba despre o piesă, un instrument sofisticat de mașină, sau care a făcut parte dintr-un instrument mult mai mare”. Descoperirea nu a creat senzație. Articole despre acest cub au apărut în revista britanică științifică ”Nature”, în noiembrie, 1886, și în ”L'Astronomie”, Paris, în 1887. Cubul a luat drumul către Muzeul Salzburg. În 2010, o jurnalistă rusă pe nume G. Ostroumov a decis să investigheze povestea cubului. Oficialii muzeului din Salzburg au spus că a fost pierdut, probabil, cândva înainte de al doilea război mondial. Fișierul de inventariere din perioada în care a fost găsit cubul, de asemenea, lipsește.
Ostroumov a publicat un articol spunând totul a fost o farsă. Internauții cred că a fost un meteorit, un fragment vechi dintr-o navă spațială extraterestră sau o firimitură dintr-un satelit artificial care a survolat planeta acum 60 000 de milioane de ani. Posibil să fi fost pierdut de către o civilizație antică umană. Alte persoane cred că a aparținut unei civilizații terestre anterioare, care ajunseseră la un nivel extrem tehnologic, dar care a fost distrusă de un dezastru natural. Unii au postulat că ar fi putut fi un ”colector de date” plantat de către extratereștrii. Dacă ar fi așa, ar putea fi stocate milioane de înregistrări ale evenimentelor de pe pământ, și, probabil, - spun cei care cred această teorie - inteligența care a plantat un asemenea cub, l-a și preluat din Muzeul Salzburg. Poate că jurnalista rusă a fost doar o acoperire, și e posibil ca obiectul misterios să fie acum în mâinile unui individ privat sau unei organizație secrete.
.jpg)
