Arme vii: bombe din pisici, maimuțe și măgari

Militarii moderni au tot felul de arme la dispoziția lor, de la submarine nucleare la rachete cu senzori de căldură. Dar, în urmă cu 400 de ani, tehnologia era destul de limitată și multe armate au inventat tot felul de dispozitive explosive pentru a-și nimici inamicii. Astfel de încercări au fost consemnate de către germani într-un manuscris de război din secolul al șaisprezecelea. În acest scop au folosit pisici și păsări să bombardeze forțele opuse.

Nu este clar dacă putem vorbi de-o utilizare efectivă, dar se știe că animalele au fost folosite în război de-a lungul secolelor, de multe ori pentru a trimite mesaje sau pentru transport, dar rareori, de arme. Documentul a fost lansat în format digital de către Universitatea din Pennsylvania. ”Chemat Feuer Buech”, care se traduce din germana veche în ”Cartea de foc”, cuprinde 235 de pagini. În deschidere e un desen cu o felină și ”prietenul” său cu pene, amândoi înzestrați cu "pachete cu rachete" legate de spate, și care se îndreaptă cu mare viteză către un castel.

La începutul dinastiei Song de Sud, care a condus China între 960 și 1279, într-o luptă între rebelii din provincia Yanzhou și armata imperială chineză a fost folosit un detașament de maimuțe. Ele au fost echipate cu paie înmuiate în ulei. Paiele au fost aprinse în momentul în care maimuțele au fost eliberate în tabăra inamicului. În secolul al XVI - lea, un ofițer din artileria germană a prezentat un plan pentru a utiliza pisici pentru a răspândi gaz otrăvitor printre soldații inamici. E ca în copilărie când se întâmpla ca vreun țânc obraznic să prindă o pisică căreia îi lega de coadă un șir de cutii goale de conserve. Dar, se pare că soluția lui, nu a fost niciodată adoptată.

Și la fel precum minerii care foloseau canarii pentru a fi avertizați de scurgerile de gaze, britanici au înghesuit în cuști speciale aproximativ 500.000 de feline pentru a fi avertizați de vaporii letali în timpul Primului Război Mondial. În al doilea război mondial, armata americană a experimentat liliecii-bombă. Au construit un mic container cu temporizator mecanic ce conținea explozibil, pe care-l agățau de coada liliacului. Ideea a fost ca sutele de lilieci-bombă să fie încărcații în aeronave și, după ce ajungeau deasupra țintei, ”amorsau” temporizatorul și eliberau liliecii.

Aveau speranța că tot ce era grindă, mansardă, streșini și poduri s-ar fi pulverizat grabnic, la acțiunea temporizatorului. Au fost efectuate multe teste, dar planul a fost anulat în 1944, când, amiralul flotei, Ernest J., și-a dat seama că războiul nu s-ar fi sfârșit până la jumătatea anului 1945. Până în acel moment, costul acestui proiect a fost două milioane de dolari. Se pare că experimentul bizar, cu folosirea mamiferelor nocturne, aparține unui chirurg dentar supărat de atacul japonez asupra bazei Marinei SUA de la Pearl Harbor. El a propus atașarea unei bombe incendiare mici de coada liliecilor.

Printr-un zbor de sacrificiu, creaturile trebuiau să iște mii de flăcări în orașele japoneze. Dar ideea a eșuat după ce au primit undă verde de la președintele Roosevelt. Liliecii au fost total ”necooperanți”, unii căzând ca niște pietre imediat după ce au fost eliberați din cuști. Se spune că armata SUA în acest experiment a folosit mai mult de 6.000 de mamifere. Lilieci-bombă au reușit să dea foc unui sat japonez simulat și, accidental, (ca o ironie divină) unui hangar al armatei SUA și mașinii unui general american. Ideea cu folosirea necuvântătoarelor în luptă este foarte veche. Grecii, romanii și alte civilizații antice au utilizat ocazional albinele ca arme mici de război pentru a descuraja trupele inamice.

Asediatorii catapultau, uneori, stupi de albine peste ziduri. La cucerirea cetății Themiscyra se pare că între greci și romani au fost multe înțepături și multe gemete din partea soldaților atacați de albine. Apoi la Heptakometes, în regiunea Trapezunt din Turcia, soldații romani sub comanda lui Pompei au mâncat miere toxică, și a dus la urticarie, vărsături și moartea multor otași. O utilizare mai directă a albinelor furioase a fost înregistrată în Evul Mediu, în timpul primului război mondial, precum și în războiul din Vietnam. În aceste zile, oamenii de știință americani au descoperit mai multe utilizări pașnice pentru albine, prin instruirea lor pentru a detecta minele terestre. Recent, insurgenții au experimentat măgarii pentru a detona explozivi în Irak și Afganistan. Dar utilizarea animalelor nu a fost niciodată cu adevărat exploatată pe scară largă. Au fost luate în calcul momentele de imprevizibilitate crescută la animale, în general, subiect sensibil avându-se în vedere că se vehiculau substanțe explozive.

Delfinii au servit, alături de leii de mare, încă din anii 1960, în a ajuta armata SUA. Frații lui Flipper, folosind sonarul lor biologic sofisticat, bazat pe ecolocație, pot depista minele marine. Utilitatea lor a fost experimentată cu succes Golful Persic, în războiul din Irak. În ultimii 50 de ani, marina SUA a antrenat în cadrul „Sea Mammal Program” numeroși delfini și lei de mare pentru a detecta și chiar dezamorsa minele subacvatice. Acest program va fi eliminat până în 2017, urmând ca aceste mamifere să fie înlocuite de soluții mult mai puțin costisitoare: drone submarine (cunoscute și sub numele de UUV - unmanned underwater vehicle). Oficialii marinei SUA recunosc că este posibil ca mamiferele marine să fie folosite și după 2017 pentru a efectua unele misiuni dificile, deoarece nici roboții cei mai sofisticați nu beneficiază de un sonar atât de avansat precum este cel al delfinilor.

Marele avantaj al dronelor este că acestea pot efectua misiunile într-un ritm mult mai rapid și la un cost mult mai mic. Spre deosebire de câinii antrenați să detecteze bombele, delfinii necesită mult mai multă îngrijire și sunt pot fi transportați doar cu ajutorul unor bazine speciale incluse la bordul unor nave ale Marinei. De asemenea, este necesar ca la bordul navelor marinei să se găsească întotdeauna specialiști veterinari, ceea ce ridică în mod semnificativ costul misiunilor. Chiar dacă nu vor mai avea la fel de multe misiuni ca până acum, delfinii și leii de mare nu trebuie să se îngrijoreze. „Marina este foarte grijulie față de aceste animale. Practic, ele vor beneficia de o pensie – vor fi îngrijite până la finalul vieții”, a declarat căpitanul Frank Linkous, şeful diviziei Mine Warfare.

Să nu uităm de Serghei Voronov, unul dintre cei mai mari chirurgi ruși ai începutului de secol XX, care era un mic geniu în tehnicile transplantului. El era obsedat de visul său de a realiza soldați perfecți, jumătate om, jumătate maimuță. În scopul de a crea un soldat perfect, el a transplantat țesut tiroidian animal la oameni cu deficit tiroidian. Totodată, a început să transplanteze testicule ale unor criminali executați în corpurile unor bătrâni bogați, ca tratament pentru senilitate. A fost nevoit să se oprească, întrucât cererea depășea cu mult oferta. Pentru a nu-și dezamăgi clienții, Voronov a apelat la o nouă soluție, șocantă, începând sa folosească testicule de maimuță în locul celor de om. Primul transplant de acest gen a avut loc în iunie 1920. Operația consta în introducerea unei lamele subțiri din testiculul prelevat de la maimuță în scrotul pacientului, cu speranța ca va fuziona cu țesutul indigen.

Această abordare novatoare a fost aplaudată de sute de chirurgi renumiți din întreaga lume, la un congres international de chirurgie desfășurat la Londra, în 1923. Experiențele sale bizare nu s-au oprit aici: Voronov a încercat transplantarea de ovare de maimuță la femei, ba a mers chiar mai departe pe acest făgaș nebunesc, transplantând un ovar uman la maimuță și încercând apoi să-l fertilizeze cu spermă umană. Terifiantul experiment se pare că nu a reușit. De ce a eșuat? Ivanov era un darwinist convins și nutrea convingerea că oamenii sunt înrudiți cu maimuțele mari – urangutanul, gorila și cimpanzeul. Dar el a neglijat faptul că această înrudire nu era atât de apropiata: maimuțele mari au 24 perechi de cromozomi, in vreme ce omul are doar 23 de perechi, deși se pare ca a avut cândva tot 24. Și fără un număr identic de cromozomi două specii nu pot procrea. Deocamdată, deși Darwin a afirmat ca omul a evoluat de la 24 de perechi de cromozomi la 23 prin selecție naturală nu s-a putut aduce nici o dovadă în acest sens, ceea ce dă apă la moară adepților teoriei paleoastronautice.

Aceștia pretind ca intervenția a fost făcută de reprezentanții unei civilizații extraterestre superioare, veniți pe Pământ cu multe milenii în urmă. Sumerieni considerau că ființele divine numite ”anunnaki” l-ar fi creat pe om. La fel, mitologia populației africane Dogon susține că oamenii au fost cândva maimuțe, cărora zeii, numiți Nummo, le-au dăruit graiul pentru a putea dialoga cu ei. Cu alte cuvinte, aceste ființe superioare putuseră, probabil prin combinări genetice, să transforme maimuțele cu 48 de cromozomi în oameni cu 46 de cromozomi. Cimpanzeul, cea mai apropiată rudă noastră de zi - este, în esență imun la SIDA, hepatita B și a malariei, boli care ucid milioane de oameni în fiecare an în întreaga lume. Sistemul imunitar al cimpanzeilor este diferit de cel al oamenilor. Diferă și grupa noastră de sânge - oamenii au grupe ABO în timp ce cimpanzeii au AO.

Dar și cele mai mari mamifere terestre de pe Pământ și-au pus amprenta în război: elefanții. Numai prin simpla lor deplasare, ei pot decima sute soldații, strivindu-i sub tălpile lor mari. De asemenea colții și trompa pot fi arme letale. Ei erau echipați cu armuri și cărau în spate câte o ceată de arcași și aruncători de suliță. Regatele antice indiene se pare că ar fi fost primele care a îmblânzi elefanți în acest scop, dar practica s-a răspândit și la perși, în Orientul Mijlociu. Alexandru cel Mare, în timpul cuceririlor sale, de lumea antică, a făcut uz de elefanți de război în anumite momente. Caii se înfricoșau imediat la vederea și la mirosul elefanților. Dădeau înapoi.O victorie sigură!