miercuri, 6 februarie 2013

Obiect bizar de proveniență extraterestră în Rusia



Într-un dintre serile reci din iarna lui ianuarie 2013, dorind să facă focul, în timp ce arunca cărbuni în sobă, un tânăr din Vladivostok, Rusia, a descoperit un obiect ciudat. Mai exact era vorba despre un fragment de metal. Fascinat de descoperirea lui, tânărul a cerut părerea oamenilor de știință dintr-un laborator din localitate. După ce l-au studiat, experți au declarat că fragmentul de metal are vechimea incredibilă de 300 milioane de ani.


Și ca să adâncească și mai mult misterul, specialiștii au adăugat un detaliu important: obiectul, de fapt o bucată de aluminiu, nu a fost creat de natură, ci mai degrabă fabricat. Natura nu are un asemenea procedeu sofisticat de a crea un astfel de obiect. Studiile au arătat că de fapt metalul a fost turnat, ceea ce demonstrează că în spatele făuririi ei a fost o inteligență. Dar cine putea să construiască piese din aluminiu în urmă cu 300 de milioane de ani? Refăcând traseul transportului de cărbune, precum și mina de unde a fost extras, cercetătorii au ajuns în regiunea Primorye, la minele din zona Chernogorodskiy, Khakasia. Se știe că depozitele de cărbune din această regiune au aproximativ 300 milioane ani. Descoperirea acestui obiect i-a nedumerit complet pe experții ruși. Ei au dedus că metalul găsit în depozitul subteran are aceeași vechime cu cea a cărbunelui. Rezultatele obținute în urma analizei chimice nu au făcut decât să ridice și mai multe semne de întrebare.


Obiectul s-a dovedit a fi un aliaj compus din 98 la sută aluminiu și doi la sută de magneziu. Ceea ce demonstrează că nu este de proveniență pământeană, pentru că prezența de 2% a magneziului indică faptul că nu a fost realizat pe Terra. Un amănunt impresionat, având în vedere faptul că în natură nu se găsește aluminiu cu o asemenea puritate. În urmă cu 300 de milioane de ani nu existau oameni pe Terra. Cine putut să fabrice așa ceva într-o zonă care mai târziu avea să devină mina Chernogorodskiy? Nimeni nu poate spune cu exactitate cine l-a construit și nici ce fel de civilizații existau în acea vreme pe Terra. Cert este că a aparținut cuiva. Forma obiectului este foarte ciudată: seamănă cu un dintre de roată. Probabil că provine de la un mecanism distinct, iar un aspect și mai bizar este mărimea neregulată a formei sale. Este atât de ciudată încât nu se poate determina de la cel fel de mecanism poate să provină. Probabil că obiectul este de la un OZN care a aterizat pe Pământ, cel puțin aceasta este explicația cea mai plauzibilă pe care au găsit-o cercetătorii.


”Pare să fie un fragment dintr-un accesoriu sofisticat aflat în folosința unor ființe inteligente din zorii timpurii ai planetei noastre. La prima analiză e vorba despre un fragment de șină sau despre un dinte dintr-un angrenaj de roți dințate”, au declarat jurnașiștii de ”Vocea Rusiei”. Găsirea artefactelor în cărbunele extras din pământ este un lucru normal. În 1851, mai mulți muncitori într-o mină din Massachusetts au descoperit mai multe artefacte din argint. În urma analizelor de laborator s-a stabilit că ele fuseseră prelucrate manual în urmă cu 500 milioane de ani. Șaizeci de ani mai târziu, oamenii de știință americani au studiat un vas de fier, descoperit într-o altă mină din Oklahoma care avea o vechime de peste 300 milioane de ani. Apoi, în 1973, într-o carieră de nisip din Aiud, România (vezi aici!) a fost descoperită o talpă de aluminiu asemănătoare cu cea a unei nave spațiale din zilele noastre. Toate aceste artefacte datează din epoca Jurasicului, vreme când așa ceva nu ar fi putut fi fabricate de către om. Toate aceste descoperiri nu numai că i-a nedumerit pe experții, dar a subminat doctrinele cele mai fundamentale ale științei moderne.